Oricât de mult și-ar dori părinții să le poată fi alături copiilor în primii ani din viață, vine o vreme când, inevitabil, separarea trebuie să se producă. Momentul este unul deosebit de dificil, mai ales pentru părintele care se simte vinovat că nu poate petrece mai mult timp cu cel mic și care, în același timp, își dorește să facă cea mai bună alegere pentru a-și suplini lipsa. Creșa, bona sau bunica devin astfel cele mai discutate opțiuni.
Pentru că nu toate familiile sunt atât de norocoase încât să poată beneficia de prezența constantă a unei bunici, celelalte două opțiuni (oarecum opuse din multe puncte de vedere) fac subiectul unor lungi analize și dezbateri.
Psihologii atrag atenția asupra faptului că, în primii ani din viață, copilul are nevoie de grija și atenția cuiva care nu doar îl supraveghează, ci construiește și o oarecare legătură afectivă cu acesta. O persoană care îl ajută să se joace și să își dezvolte abilitățile motrice, îl încurajează să își exerseze mobilitatea, să asimileze cuvinte noi, să interacționeze social, să se dezvolte armonios fizic și psihic, toate acestea excluzând excesul de protectivitate potențial dăunător.
Deși bona poate părea persoana cea mai indicată pentru a acoperi toate aceste nevoi, ea poate fi, în același timp, o alegere greșită. De ce ar fi mai bună creșa decât bona în creșterea și educarea unui copil?
Pentru că îi pune copilului la dispoziție mai multe persoane care au grijă de el – o bonă care trebuie să se ocupe non-stop de un copil va simți nevoia, la un moment dat, să se sustragă de la anumite activități și să câștige mai mult timp pentru ea.
Pentru că îi oferă micuțului un climat social cald, în care să se descopere pe sine și să interacționeze cu alți copii de aceeași vârstă – o bonă ar putea, cel mult, să ducă copilul în parc, unde interacțiunile cu alți copii sunt mult limitate față de activitatea organizată, din cadrul creșei.
Pentru că îi dă celui mic acces la resurse de joacă, educaționale, de mișcare pe care este foarte posibil să nu le aibă acasă – o bonă îi pune la dispoziție strict ceea ce pot asigura părinții, în timp ce creșa este un cadru în care sunt puse laolaltă mult mai multe resurse.
Pentru că îl ajută pe copil să experimenteze siguranța fără acea supraprotecție pe care bona tinde să i-o acorde celui mic – o bonă care își petrece tot timpul cu același copil va risca să devină mult mai permisivă decât este cazul, în timp ce personalul instruit al unei creșe va ști întotdeauna când și cum să impună limitele atât de necesare.
Pentru că persoanele care se ocupă de copii într-o creșă sunt mult mai bine instruite din punct de vedere profesional și au o experiență mult mai mare în interacțiunea cu copiii – o bonă are în grijă un număr limitat de copii de-a lungul timpului, semnificativ mai mic decât personalul unei creșe. În plus, o bonă nu investește la fel de multe resurse în dezvoltarea ei profesională și nu este întotdeauna la curent cu noi sisteme educaționale, precum metoda Montessori sau tehnici diverse de învățare prin joacă.
Primii ani de viață sunt esențiali pentru formarea cognitivă și afectivă a copilului. Alegerile greșite ale părinților în această etapă riscă să îl facă pe micuț să rămână în urmă: să vorbească mai greu, să fie mai timid în interacțiunile sociale, să aibă un vocabular mai limitat – pe scurt să asimileze totul mult mai lent.
Da, există bone calde, empatice, dedicate, care pot ajuta un copil să se dezvolte așa cum trebuie. Totuși, șansele ca cel mic să aibă parte de toate acestea în compania unei singure persoane, în afara unui grup de copii și utilizând exclusiv resursele de care dispune părintele, sunt însă mult mai mici. Creșa devine, în acest context, un pas mare pe care piciul îl face către lumea largă ce îl așteaptă și pe care trebuie să o cucerească în curând!